Pentru că cei mai mulți care vin în Danemarca nu sunt obișnuiți cu sistemul și cultura daneză, ne-am hotărât să răspundem aici unor întrebări frecvente cu privire la:
Citește cu atenție aceste informații și dacă ai întrebări sau nelămuriri, contactează-ne - prin email la info@eurojobdk.com sau telefonic la +45 88448244.
Atenție: doar persoanele care au obținut un loc de muncă prin intermediul nostru în Danemarca beneficiază de consultanță gratuită pe toată perioada contractului. Dacă nu ai fost clientul nostru până acum, completează un CV AICI și vom vedea dacă următorul tău job poate fi prin intermediul nostru.
Cu drag, echipa Eurojob Denmark ApS
Începând cu data de 1 martie 2022, nu mai sunt restricții în ceea ce privește COVID-19, atât la intrare în țară, cât și în ceea ce privește viața de zi cu zi.
Locurile de muncă oferite de Eurojob Denmark se împart în:
Singurele locuri de muncă unde nu se cere experiență sunt locurile de muncă în ferme zootehnice sau agricole.
Pentru restul locurilor de muncă experiența anterioară este obligatorie.
Locurile de muncă în ferme sunt printre singurele locuri de muncă pe care le avem pentru necalificați - adică nu se cere niciun fel de experiență anterioară.
Dacă ai experiență într-o fermă profesională, atunci salariul tău poate fi mai mare (salariu de calificat).
Salariul începe de la 110 kr./ oră, brut. Asta înseamnă un salariu „în mână”, după plata tuturor taxelor către statul danez, undeva la circa 1.600€ pe lună, pentru un program normal de 160 de ore.
Dacă ai nevoie de cazare, aceasta poate fi asigurată de către angajator - prețul chiriei plus utilități fiind de aproximativ 2.000 kr./ lună (270€).
Pentru locurile de muncă în construcții/ abator/ hotel/ restaurant/ etc. se cere experiență anterioară de min. 1-2 ani - aplică AICI.
În construcții, sunt disponibile locuri de muncă la:
În abator, sunt disponibile următoarele locuri de muncă:
Mai sunt disponibile următoarele locuri:
Salariile variază între 150 kr./ oră și 180 kr./ oră (brut). Asta înseamnă un salariu „în mână”, după plata tuturor taxelor către statul danez, undeva între 2.100 și 2.500€ pe lună, pentru un program normal de 160 de ore.
Dacă ai nevoie de cazare, aceasta poate fi asigurată de către angajator - prețul chiriei plus utilități fiind de aproximativ 3.000 kr./ lună (400€).
Tot angajatorul poate asigura și o mașină închiriată - prețul fiind de aproximativ 135€/ lună + carburant. Mașina poate fi folosită și în interes personal.
De la 1 septembrie 2019 a intrat în vigoare noul sistem de concedii. Ca și până acum, în fiecare lună obții 2,08 zile de vacanță pe lună - în total 25 de zile anual, iar pentru aceste zile, primești în fiecare lună, pe lângă salariu, 12,5%.
Diferența este că de acum poți beneficia de concediu imediat ce ai obținut zilele - și nu mai ești nevoit să aștepți un an de zile. Astfel, dacă ai început serviciul în septembrie, în octombrie poți beneficia deja de două zile de concediu. Urmează acest link pentru a aplica pentru banii de vacanță - click AICI.
În Danemarca, salariul discutat/ pe contract este întotdeauna cel brut (înainte de taxe). Salariul net (banii în mână) depinde de taxele pe care le plătești.
Astfel, în Danemarca, fiecare persoană beneficiază de o deducere de taxe individuală. Această deducere de taxe se numește fradrag (a se citi „fradrau”) și poate avea diferite valori, dar se situează în medie la valoarea de 5.500 de coroane lunar.
Salariul net se calculează scăzând din cel brut următoarele: 8% pentru piața muncii, contribuția la pensie (aprox. 100 de coroane), fradrag-ul, și apoi taxele locale – în medie undeva la 38%, după care se adaugă înapoi fradrag-ul și rezultatul este salariul net. Per total, taxele sunt în primul an în jur de 27-30%, iar începând cu al doilea an în jur de 33-35%. Poți calcula singur și pe site-ul celor de la SKAT (autoritatea ce se ocupă de taxare) AICI, și vei trece ca „trækprocent” 38.
În primul an de zile, dacă vii dintr-o țară membră a UE, poți beneficia, în anumite cazuri, de deduceri pentru masă, cazare și transport spre Danemarca. Astfel că în primul an, fradrag-ul tău poate fi mai mare mare decât cel obișnuit - dar SKAT este autoritatea care hotărăște dacă ești îndreptățit la deduceri.
Poți obține deduceri dacă de exemplu ai mai mult de 24 de kilometri până la locul de muncă, sau dacă ești părinte unic pentru copiii tăi, sau dacă ești înscris la sindicat, sau dacă ai credite – poți obține deducere pentru plata dobânzii la credit – mai multe informații aici (click).
Iată câteva exemple de salariu brut vs. salariu net în Danemarca (pentru calculul taxelor am considerat un fradrag de 5.500 kr. pe lună și norma întreagă de 160 de ore):
Salariu per oră | Salariu brut pe lună | Salariu net pe lună |
110 kr. | 17.600 kr. | ~ 12.200 kr. (~ 1.640€) |
120 kr. | 19.200 kr. | ~ 13.100 kr. (~ 1.760€) |
130 kr. | 20.800 kr. | ~ 14.000 kr. (~ 1.880€) |
140 kr. | 22.400 kr. | ~ 15.000 kr. (~ 2.020€) |
150 kr. | 24.000 kr. | ~ 15.900 kr. (~ 2.140€) |
160 kr. | 25.600 kr. | ~ 16.800 kr. (~ 2.260€) |
170 kr. | 27.200 kr. | ~ 17.700 kr. (~ 2.380€) |
180 kr. | 28.800 kr. | ~ 18.700 kr. (~ 2.510€) |
Aceste calcule sunt aproximative. SKAT este autoritatea ce dictează nivelul de taxare a fiecărei persoane în parte, mai exact valoarea fradrag-ului lunar. Aceste salarii sunt calculate pentru norma întreagă de 37 de ore pe săptămână și nu cuprind eventuale adaosuri salariale dictate de sindicate în cazul contractelor colective de muncă.
În Danemarca, la fel ca și în România și alte țări, sindicatele (3F, NNF, Danske Slagtermestre, KA, etc.) dictează un anumit contract colectiv de muncă (overenskomst), în funcție de branșa în care lucrezi. Sunt companii care încheie contracte colective de muncă pentru angajații săi - în general companii care au mai mulți angajați, și companii care încheie doar contracte individuale de muncă.
La fel, orice angajat are dreptul să adere sau nu la un sindicat (de exemplu 3F, Krifa, Det Faglige Hus, Ase, Min A-kasse, etc.). Aderarea la un sindicat contează în momentul în care dorești să fi reprezentat într-un anume caz, și nu influențează în niciun fel contractul individual sau colectiv de muncă pe care îl ai cu compania pentru care lucrezi.
În fiecare contract individual de muncă încheiat de Eurojob Denmark este specificat dacă respectivul contract se supune sau nu unui contract colectiv de muncă. Existența unui contract colectiv de muncă ține doar de locul de muncă, și nu poate fi la alegerea angajatului. Avantajele unui contract colectiv de muncă sunt reprezentate de anumite sporuri salariale, zile libere plătite, pensie privată, reguli mai clare și mai stricte asupra orelor lucrate, și altele.
Astfel, în funcție de contractul colectiv de muncă, poți beneficia de următoarele avantaje:
Acestea sunt o parte din cele mai frecvente beneficii/ sporuri salariale. Sunt doar cu titlu explicativ și diferă de la contract, la contract.
Majoritatea angajatorilor danezi nu asigură cazare; dar sunt și excepții – fermierii în general asigură cazare, iar costul acesteia este în medie de 2.000-3.000 de coroane pe lună pentru o cameră, cu utilități incluse. Prețul este mai scăzut dacă angajatorul este proprietar al imobilului, și mai ridicat dacă închiriază la rândul lui.
Același lucru se aplică și mașinilor – nu se asigură decât dacă este specificat expres în contract. Sunt angajatori care percep o taxă per kilometru, în cazul în care mașina este folosită din când în când, sau angajatori care percep o taxă lunară – dacă mașina este folosită și în interes personal. Chiria lunară a unei mașini ce este folosită și în interes personal poate fi în jur de 3.000 de coroane.
Referitor la masă – sunt cazuri în care angajatorii asigură o masă pe zi, pentru o anumită sumă lunară oprită din salariu.
În Danemarca nimic nu este gratuit. Dacă angajatorul îți asigură „gratuit” mașină, sau masă, sau alte beneficii, atunci trebuie să plătești impozit către SKAT pentru acele beneficii – vezi mai multe aici (click).
Pentru angajații proprii (vikari), Eurojob Denmark poate asigura cazare și mașină:
Deși cetățenii țărilor din UE au dreptul să lucreze în Danemarca, înregistrarea la Oficiul de Emigrări, la finanțe, și la primărie este obligatorie pentru toate persoanele ce vor să lucreze aici.
Eurojob Denmark ApS asigură, contra cost, servicii de consultanță pentru:
Ne poți trimite un email la info@eurojobdk.com sau să contactezi biroul nostru la +45 88448244.
Fiecare persoană este obligată să se înregistreze la unitatea teritorială (kommune) de care aparține, pentru a primi cardul galben de sănătate și NemID-ul. Prezentarea la ghișeu se face doar pe bază de programare online sau telefonică.
Eurojob Denmark poate oferi consultanță în acest sens - ne poți trimite un email la info@eurojobdk.com sau să contactezi biroul nostru la +45 88448244.
Recomandat este ca fiecare angajat să aibă un cont bancar danez pentru a putea primi salariul. Sunt angajatori ce pot vira salariul și într-un cont străin, dar sunt și angajatori ce nu au această opțiune. De aceea, cei mai mulți angajatori vor da un avans din salalariu în numerar, până la obținerea unui cont bancar danez.
Iată câteva bănci daneze cu sediu fizic:
Și câteva bănci virtuale:
Eurojob Denmark poate oferi consultanță în acest sens - ne poți trimite un email la info@eurojobdk.com sau să contactezi biroul nostru la +45 88448244.
Ne poți trimite un email la info@eurojobdk.com sau să contactezi biroul nostru la +45 88448244.